Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Chimicale din România


Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Chimicale din România

The European Chemical Industry Council

Seminar REACH, CLP şi Inițiativa "Responsible Care"

Sponsor: CEFIC

Data: 4 noiembrie 2014

Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Chimicale din România-APDCR a organizat în data de 4 noiembrie 2014 la Bucureşti, seminarul “REACH, CLP şi Iniţiativa Responsible Care”.

Seminarul a fost realizat în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului-ANPM şi sponsorizat de Consiliul European al Industriei Chimice-CEFIC.

In deschiderea seminarului domnul Claudiu Tuncu, Preşedinte APDCR a prezentat misiunea, viziunea şi obiectivele APDCR in conjunctura actuală a industriei chimice din Romania. Doamna Mariana Mihalcea, Şef Birou Chimicale ANPM a vorbit despre autorităţile române implicate în implementarea legislaţiei privind chimicalele, iar domnul Dr Erwin Annys, Director department REACH Chemicals Policy la CEFIC a trecut in revista preocupările CEFIC pe temele abordate in cadrul acestui eveniment.

Au urmat prezentările din Agenda zilei:

Dl Dr. Erwin Annys, Director Cefic, departamentul REACH/ Chemicals policy

  • Etapele inregistrării REACH 2018
  • Grupul de Contact al Directorilor
  • Fişa cu date de securitate, scenarii de expunere
  • Termen limită pentru amestecuri-CLP 2015

Ofelia Bercaru, Şef unitate de evaluare la ECHA

  • Evaluarea ca o piatră de temelie în REACH
  • Interacțiunea dintre ECHA și companii care au întrebări referitoare la REACH și CLP

dl Sjoerd Looijs, Cefic ManagerResponsible Care

  • Initiativa “Responsible Care”

La eveniment au participat peste 100 persoane, reprezentanţi ai mediului academic, Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Chimie şi ai Societăţii de Chimie din România, reprezentanţi ai companiilor din industria chimică, producători şi importatori din domeniile cosmetică, detergenţi, lubrifianţi, petrochimie, materiale pentru construcţii, ciment, vopsele, produse pentru protecţia plantelor, reprezentanţi ai Asociaţiei din Industria Vopselelor din România, Asociaţiei Industriei de Protecţia Plantelor din România, Uniunii Române a Producătorilor de Cosmetice și Detergenți, Patronatului Producătorilor şi Importatorilor de Lubrifianţi şi Accesorii Auto, Patronatului din Industria Cimentului şi altor Materiale pentru Construcţii din România, Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Apărării Naţionale, Garzii de Mediu, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Date de contact asociatie:
Asociaţia Producătorilor si Distribuitorilor de Chimicale din România
Str. Mihai, Eminescu, nr. 105-107, etaj 1, apt.6
sector 2, Bucureşti
email: office@apdcr.ro
Tel/Fax: +40371428080


Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Chimicale din România
str. Mihai Eminescu, nr. 105-107, etaj 1, apt. 06, sector 2, Bucuresti
Tel/Fax: +40371428080
www.apdcr.ro